Andrei Marc (26 de ani) a plecat de la FCSB după două meciuri. Vicecampioana l-a împrumutat de la Concordia Chiajna, dar Bogdan Argeș Vintilă nu a fost mulțumit de prestațiile sale, astfel că înțelegerea a fost rapid reziliată. Antrenorul divizionarei secunde Concordia Chiajna, Laurențiu Diniță, nu vrea să audă de o revenire a lui Marc la FCSB:
„N-ați văzut ce a declarat? El nu-și mai dorește să joace aici, când un jucător nu-și dorește să mai joace la echipa respectivă, n-are rost să mai fie aici pentru că nu e cu sufletul aici. Și-a exprimat dorința de a pleca, sper să-și găsească cât mai repede o echipă și să joace”, a spus antrenorul ilfovenilor.
Fundașul care a semnat cu FCSB în această vară a mărturisit într-un interviu pentru ProSport că nu este dispus să revină la Chiajna: „Mă voi întoarce ca să găsim o soluție, să plec în altă parte. Să fie clar: eu la Chiajna nu vreau să mai joc, iar cei de acolo știu acest lucru. Nu vreau să joc în Liga 2. Poate să mă și plătească la timp, dar nu vreau să mai stau la Chiajna. Eu am mai avut un memoriu băgat, iar ei știu care este poziția mea. Le-am spus încă de când eram în Liga 1 că, dacă ne vom duce în Liga 2, nu vreau să mai joc la ei. Eu am valoare mai mare de Liga 2„, a spus Marc, într-un interviu acordat pentru ProSport.
În cariera sa a mai evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamț, Dinamo, Șanlñurfaspor (Turcia) și Concordia Chiajna. La echipa ilfoveană a jucat din vara lui 2017, în ultimele două sezoane de Liga 1 acumulând 31 de meciuri și 4 goluri, respectiv 33 de meciuri și 5 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER